Hai la masa !

Pentru ca e sezonul lor, vinetele mi-au fost inspiratie in arta mea cea culinara. Dar, la cat e de populara mancarea asta, cred ca putem vorbi mai degraba despre kitch-uri. Totusi, nu cred ca toata lumea gateste exact in acelasi mod un anume fel de mancare. De exemplu:
Mancarica de vinete (s-ar putea sa se numeasca altfel):

Patru vinete medii si doi ardei capia se coc - pe gratar, pe tablie, la cuptor, direct pe flacara- in felul de care dispune fiecare, se scurg si se toaca cat mai marunt. Trei, patru rosii, nu foarte mari, se dau prin razuitoare, renuntand la cojita. Aceste ingrediente fiind pregatite, se toaca o ceapa mare si un morcov potrivit, cat mai marunt, se calesc in uleiul incins . Dupa ce acestea s-au calit, se adauga rosiile, se lasa la foc mic 5 minute amestecand din cand in cand. Adaugam, in sfrsit si vinetele cu ardeii, amestecand cateva minute la foc mic. Treptat, adaugam un pahar cu apa (200 ml), continuand sa amestecam, la foc mediu. Acoperim cu un capac, si, dupa 5 minute, luam cratita de pe foc, asezonand cu patrunjel, marar si alte aromatice.
S-ar putea sa fi facut zacusca, nu sunt sigura.
 Pe placul Andreutilor, a fost si mamaliga "pane", economica si inedita.

Se face aluatul (fluid) din 2 oua batute si 100 gr branza de vaci maruntita, amestecate bine. Mamaliga rece, de o zi, se feliaza si se pregateste, presarandu-se cu condimente vegetale, dupa preferinta. Feliile se trec apoi prin aluat si se prajesc in tigaie, la foc mediu, pana se rumenesc frumos. Se scot pe hartie absorbanta si se servesc calde, chiar si cu o salata de rosii din recolta proprie (cine are). 
POFTA BUNA!







Comentarii

Postări populare